Doi adolescenți de 15 ani, reținuți după ce ar fi amenințat alți minori și le-ar fi luat banii. Doi adolescenți de 15 ani au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați într-un dosar penal de tâlhărie, după un incident petrecut în municipiul Târgoviște.
Potrivit polițiștilor, fapta ar fi avut loc în seara de 8 august, în jurul orei 20.30. Cei doi tineri ar fi abordat mai mulți minori de 15 ani și i-ar fi amenințat cu acte de violență, provocându-le o stare de temere.
Ulterior, adolescenții i-ar fi deposedat de sumele de bani pe care aceștia le aveau asupra lor. Prejudiciul total este estimat la 174 de lei.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
În urma cercetărilor și a probelor administrate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au dispus reținerea celor doi minori pe 19 august.
Pe 20 august, aceștia urmează să fie prezentați magistraților, care vor decide dacă se impune luarea unor măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta.
Cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































