Razie uriașă! Peste 600 de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Amenzi de aproape 5 milioane de lei. Acțiuni de amploare ale Poliției Române, desfășurate pe 11 octombrie, în întreaga țară. În numai 24 de ore, oamenii legii au aplicat aproape 11.400 de amenzi, au reținut 608 permise de conducere și au retras 463 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii au intervenit la 3.317 evenimente, dintre care 2.895 au fost semnalate prin 112. Totodată, au fost depistate nouă persoane urmărite național și internațional și au fost dispuse 47 de măsuri preventive.
Valoarea celor 11.392 de sancțiuni contravenționale a depășit 4,9 milioane de lei. În trafic, polițiștii au constatat 156 de infracțiuni, iar dintre cele 608 permise reținute, 177 au fost pentru viteză și 76 pentru consum de alcool.
În paralel, peste 3.100 de polițiști și jandarmi au participat la operațiunea „BLOCADA”, fiind organizate 457 de filtre rutiere. Au fost verificate 8.639 de autovehicule și legitimate peste 13.000 de persoane.
Echipajele au efectuat 3.704 testări pentru alcool și 86 pentru substanțe psihoactive. Numai în cadrul acestei operațiuni au fost reținute 260 de permise și retrase 214 certificate de înmatriculare, cifre incluse în bilanțul național.
Poliția Română anunță că acțiunile vor continua pentru combaterea infracționalității și prevenirea accidentelor rutiere.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































