VIDEO. Arme și muniție descoperite la percheziții! Dosar penal pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor! La data de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Piatra-Neamț și în localitatea Sagna, la locuințele unui bărbat în vârstă de 75 de ani.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat 3 arme letale și 201 cartușe de vânătoare, de diferite calibre, deținute legal.
Totodată, au fost identificate și ridicate bunuri deținute ilegal. Respectiv 3 pistoale, o țeavă de armă de vânătoare, peste 50 de cartușe de diferite calibre și dimensiuni. Componente ale mecanismelor de arme, alice, bile metalice, bure, sertizoare pentru confecționarea muniției. Pulbere, precum și coarne de cerb, 7 trofee de căprior. 2 plase monofilament și 2 capcane metalice.
În cauză, cercetările sunt continuate într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
CITEȘTE ȘI: Șase urmăriți internațional, aduși în țară într-o singură zi! Condamnări pentru fapte grave, de la trafic de minori la droguri și infracțiuni rutiere!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































