Crimă în familie! Tânăr de 26 de ani, acuzat că și-a ucis tatăl cu 18 lovituri de cuțit! Un tânăr de 26 de ani este cercetat pentru omor calificat prin cruzimi. Acesta și-ar fi ucis tatăl, în vârstă de 54 de ani, în urma unui conflict izbucnit în locuința lor din Sectorul 4 al Capitalei.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București, la data de 5 decembrie 2025 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului. Pentru infracțiunea de violență în familie, în forma agravată a omorului calificat, săvârșit prin cruzimi.
Anchetatorii arată că, joi dimineață, pe fondul unei stări tensionate preexistente, între tată și fiu a izbucnit o altercație fizică. La un moment dat, tânărul ar fi pus mâna pe un cuțit și și-ar fi atacat tatăl. Acesta a reușit inițial să se apere și să îl dezarmeze.
CITEȘTE ȘI: Rețea de proxenetism destructurată! Victimele erau exploatate în Marea Britanie
Conflictul a continuat, iar agresorul ar fi luat din bucătărie alte trei cuțite, cu care l-a lovit pe bărbat în zone vitale – cap, gât și piept – dar și la nivelul brațelor. În total, victima a suferit 18 plăgi înjunghiate. Din cauza rănilor grave, bărbatul a murit la scurt timp.
Procurorii au reținut circumstanța agravantă a săvârșirii faptei prin cruzimi, având în vedere numărul mare de lovituri și gravitatea acestora.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar vineri procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
CITEȘTE ȘI: Elena Lasconi, atac dur la adresa Guvernului Bolojan: „Cel mai rău din ultimii 35 de ani. Mi-au omorât proiectele, mă duc până în pânzele albe!”
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































