Legea pe înțelesul tău: Penalitățile și taxele de reziliere din contractele de telefonie și internet. Să presupunem că un abonat al unui operator de telefonie și internet întârzie cu plata unei facturi de 800 de lei, iar contractul prevede penalități de 0,5% pe zi.
Pare puțin, dar înseamnă 4 lei zilnic: 400 de lei după o sută de zile și 800 de lei după două sute, adică după aproape șapte luni, când penalitățile ajung la valoarea datoriei inițiale.
Dacă între timp creanța este cesionată unei firme de recuperare, somația primită nu mai seamănă cu factura neplătită.
La 8 octombrie 2026, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în două cauze conexate trimise de o instanță din România. Totul privind contracte de telefonie mobilă și internet încheiate cu consumatori.
În ambele, operatorul cerea penalități pentru întârzierea la plată. Iar în contracte exista o perioadă minimă de 24 de luni, a cărei nerespectare îi permitea să pretindă sume suplimentare.
Curtea nu a hotărât soarta unui contract anume, ci a explicat instanței române cum se aplică regulile europene privind clauzele abuzive. Continuarea o găsiți AICI.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































