Accident cu victime! Mașini grav avariate! Polițiștii au demarat cercetările! Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri seară, la intersecția dintre Calea Rahovei și Calea Ferentari, în municipiul București. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, accidentul a fost semnalat prin apel la numărul de urgență 112 în jurul orei 23:38.
CITEȘTE ȘI: Descinderi! Polițiștii au confiscat două arme și peste 2.000 de proiectile de la un bărbat!
Din primele informații, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani se deplasa pe Calea Rahovei, dinspre Șoseaua Alexandriei către Șoseaua Progresului, iar în momentul în care a ajuns la intersecția cu Calea Ferentari a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, care circula din aceeași direcție.
În urma impactului, două persoane au suferit leziuni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
CITEȘTE ȘI: Șoferi agresivi în trafic! Se amenințau cu un pistol de airsoft și un cuțit! Cei doi au fost opriți de jandarmi
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































