Premierul Ilie Bolojan: Absorbția fondurilor PNRR, prioritatea zero a României în 2026. Guvernul României își propune să atragă în anul 2026 suma de zece miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat sâmbătă, la Botoșani, premierul Ilie Bolojan. Șeful Executivului a subliniat că absorbția fondurilor europene reprezintă cel mai important capitol de investiții pentru România în perioada următoare.
Declarațiile au fost făcute la finalul unei întâlniri cu primarii din județul Botoșani. În cadrul căreia au fost analizate atât stadiul proiectelor finanțate din fonduri europene, cât și perspectivele de dezvoltare ale regiunii de nord-est a țării.
CITEȘTE ȘI: Accident cu victime! Mașini grav avariate! Polițiștii au demarat cercetările!
„Pentru România, cel mai important capitol de investiții este să absorbim cele zece miliarde de euro din PNRR, pentru care termenul-limită este august, astfel încât să nu pierdem fondurile nerambursabile, iar proiectele finanțate prin împrumuturi să fie duse la bun sfârșit”, a declarat premierul.
În cadrul discuțiilor, premierul a abordat și tema infrastructurii mari. Cu accent pe conectarea regiunii de nord-est la rețeaua națională de autostrăzi. Ilie Bolojan a amintit că Programul SAFE (Security Action for Europe) a fost recent aprobat de Comisia Europeană și include 4,3 miliarde de euro pentru realizarea celor două capete de autostradă care vor facilita legătura regiunii cu Bucureștiul.
CITEȘTE ȘI: Șoferi agresivi în trafic! Se amenințau cu un pistol de airsoft și un cuțit! Cei doi au fost opriți de jandarmi
Totodată, șeful Guvernului a discutat cu administrațiile locale despre proiectele de investiții derulate prin programele Anghel Saligny și PNRR, precum și despre dificultățile întâmpinate în implementarea acestora.
Un alt subiect important al întâlnirii a vizat măsurile de eficientizare a administrației publice locale, inclusiv reducerea numărului de posturi din primării, nivelul taxelor și impozitelor locale și blocajele administrative care afectează funcționarea instituțiilor.
„Am discutat despre măsuri prin care Guvernul poate sprijini buna funcționare a administrației locale și despre posibilitatea dezvoltării unui proiect de investiții teritoriale integrate, astfel încât zona de nord-est a României să beneficieze de finanțări suplimentare care să stimuleze dezvoltarea”, a mai precizat premierul.
La întâlnirea de la Botoșani au participat, printre alții, președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, prefectul județului, Raluca Curelariu, precum și mai mulți reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate.
CITEȘTE ȘI: Descinderi! Polițiștii au confiscat două arme și peste 2.000 de proiectile de la un bărbat!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































