CURIOZITĂȚI DIN ROMÂNIA. George Enescu și Maruca Cantacuzino – o iubire care a sfidat timpul și suferința. Într-o epocă în care muzica vibra în saloanele aristocrației, iar sufletele se ascundeau sub măști de conveniență, s-a născut o iubire rară, profundă și dureroasă. Cea dintre GEORGE ENESCU, geniul muzicii românești, și MARIA (”MARUCA”) CANTACUZINO, prințesa cu suflet rănit.
GEORGE ENESCU – sufletul muzicii
Născut în 1881, într-un sat moldovenesc, GEORGE ENESCU era un copil-minune. La 5 ani cânta la vioară, la 7 compunea, iar la 15 era deja celebru la PARIS.
Era un om de o sensibilitate aparte, modest, profund, cu o noblețe interioară care contrasta cu lumea strălucitoare în care se mișca.
Muzica lui era o rugăciune, o căutare a divinului. O punte între rădăcinile românești și universalitate.
MARUCA CANTACUZINO ~ prințesa melancoliei
MARUCA s-a născut în 1878, într-o familie boierească cu sânge domnesc. Era frumoasă, cultivată, pasionată de artă și filosofie.
Dar viața i-a fost marcată de tragedii: tatăl și fratele s-au sinucis, iar sora ei a fost internată într-un azil. Soțul, MIȘU CANTACUZINO, a avut o relație cu propria ei soră.
În spatele eleganței și rafinamentului, MARUCA ascundea o fragilitate dureroasă, o sete de iubire autentică.
Întâlnirea destinului
ENESCU și MARUCA s-au cunoscut în jurul anului 1907. El, tânăr muzician genial, ea, o femeie matură, enigmatică, cu o aură de tristețe.
Între ei s-a născut o legătură profundă, dincolo de cuvinte. ENESCU o iubea cu o tandrețe infinită, o proteja, o înțelegea.
Ea îl admira, îl adora, dar era instabilă, capricioasă, uneori crudă. Relația lor a fost o pendulare între extaz și agonie. MARUCA avea crize de gelozie, episoade de depresie. ENESCU suferea în tăcere, fără să o părăsească vreodată.
Căsătoria târzie
După moartea lui MIȘU CANTACUZINO, în 1928, MARUCA a rămas singură. ENESCU a continuat să-i fie alături, cu o loialitate rară.
S-au căsătorit abia în 1937, la PARIS. Nu a fost o nuntă fastuoasă, ci o pecetluire a unei iubiri care sfidase convențiile și timpul.
ENESCU spunea: „MARUCA este drama vieții mele, dar și inspirația mea.”
Exilul și sfârșitul
După venirea comunismului, au pierdut tot: case, averi, statut. S-au refugiat în OCCIDENT, trăind în camere modeste, departe de gloria de altădată.
CITEȘTE ȘI: Ierburi proaspete chiar la tine acasă. Cum îți faci propria „grădină” de arome și economisești bani
“Odihneşte-te de muncă şi prin muncă” îşi spunea Enescu, în timp ce dădea concerte, recitaluri, audiţii. Artistul câştigă bani, are succes. Cu o zvâcnire de condei pe hârtie, cu o pagină scrisă pe vapor şi cu alta în tren, mai năştea câte o partitură, printre concerte. Aşa au trecut 16 ani. Mânat de instinct, ros de umilinţele unei căsnicii funebre, cu o nevastă ciudată, zămisleşte “Oedip” – opera vieţii lui.
George Enescu a fost un ales, unul dintre marii aleşi, ca să fie în acelaşi timp compozitor şi executor. Săgeţile dureroase ale iubirii se sublimau în fericirea pe care i-o producea muzica izvorâtă din piuiturile dureroase ale viorii sau din chemările tânguitoare ce răspundeau pianului.
S-a desprins de omenesc şi s-a ridicat la înălţimea geniului în muzică. A ştiut cum să facă să vibreze sufletele francezilor, ca aceştia să-l recunoască şi să-i preaslăvească talentul. Avea 50 de ani când a avut loc premiera “Oedipe”, cu succes răsunător, la Paris.
CITEȘTE ȘI: Deserturile copilăriei revin pe masa de Paște: tortul diplomat, vedeta sărbătorilor
Însă starea sănătății sale îl înrijorează, deși niciodată n-a vorbit străinilor despre ea. Lui, atât de puțin expansiv în societate, i se atribuiau crize nervoase, gesturi extravagante, perioade în care n-ar fi putut lucra.
Celor care îl indemnau să se mai cruțe, le răspundea- „Mă voi odihni în mormânt!” Și parcă voia să sfideze și pe cei bine, și pe cei răuvoitori, sporindu-și la nesfârșit orele de muncă felurită și istovitoare.
Enescu, bolnav și epuizat, a murit în 1955, la PARIS. MARUCA a rămas singură, cu amintirea unei iubiri care o consumase, dar o și înălțase.
Marea iubire a lui George Enescu care, după moartea lui Mihai Cantacuzino ţinuse morţiş ca titlul de prinţesă şi numele fostului soţ să apară şi după căsătoria cu George Enescu, a murit într-o zi de decembrie a anului 1968. Uitată de lume, într-un sanatoriu din Elveția. În Cimitirul Père Lachaise, de la Paris, pe piatra de mormânt scrie: “George Enescu şi Maria Enescu, născută Rosetti-Tescani.
CITEȘTE ȘI: Dacia Sandero, în top! Una dintre cele mai bune mașini second-hand ca raport calitate-preț
Bibliografie
- Cosmovici, Alex- George Enescu în lumea muzicii și în familie, București, Editura Muzicală, 1990
- Ciomac, Emanoil- Enescu, București, Editura Muzicală, 1968
- Țăranu, Cornel- Enescu în conștiința prezentului- Eseuri, București, Editura pentru literatură, 1969
Adela- Manuela Antonescu
Bibliotecar- Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” Argeș
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
