Accident grav! Patru răniți și trafic blocat complet. Circulația a fost paralizată joi dimineață pe DN 7, în județul Arad, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
CITEȘTE ȘI: Carambol! Patru vehicule implicate, o femeie a ajuns la spital
Evenimentul s-a produs la ieșirea din localitatea Săvârșin, pe direcția către Vărădia de Mureș.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale ISU Arad, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și o ambulanță SAJ. În sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD, pentru preluarea victimelor.
În urma impactului, cinci persoane au fost implicate, dintre care patru au avut nevoie de îngrijiri medicale. Victimele erau conștiente și cooperante, nefiind încarcerate, însă au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
CITEȘTE ȘI: Mobilizare masivă! Suspectul crimei care a șocat o țară, căutat după o nouă apariție!
Pompierii au asigurat, în paralel, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, pentru a elimina orice risc suplimentar la locul accidentului.
Potrivit Centrul Infotrafic, traficul rutier pe DN 7 a fost complet oprit, iar reluarea circulației este estimată după ora 10:30, în funcție de finalizarea intervenției și a cercetărilor la fața locului.
Autoritățile continuă verificările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
CITEȘTE ȘI: România, sub ochiul camerelor: supraveghere totală pe șosele și în marile orașe. Sistemul care „vede” tot a intrat în funcțiune
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.























































