Scandal! Un bărbat a fost reținut după ce ar fi amenințat un tânăr pe stradă. Un bărbat a ajuns în arestul Poliției după ce ar fi amenințat un tânăr în municipiul Roșiori de Vede. Incidentul având loc în noaptea de 10 spre 11 mai.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, oamenii legii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare și au demarat cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs conflictul.
VIDEO. Rețea uriașă de contrabandă destructurată! Zeci de polițiști suspectați că au ajutat grupările infracționale!
Din primele verificări efectuate a reieșit că, pe fondul unor tensiuni între cele două persoane, bărbatul l-ar fi amenințat pe tânăr în timp ce se aflau pe raza municipiului Roșiori de Vede.
În urma administrării probatoriului, anchetatorii au dispus reținerea suspectului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, urmând să fie stabilite toate circumstanțele producerii incidentului și măsurile legale care se impun în cauză.
CITEȘTE ȘI: Ucis în bătaie și înjunghiat în plină stradă! Trei bărbați au fost arestați după moartea unui bărbat de 40 de ani
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































