Motocicletă lovită în plin de o mașină! Două persoane au ajuns la spital cu multiple traumatisme. Accident rutier, marți dimineață, pe strada Republicii din Cluj-Napoca! Un bărbat și o femeie au fost răniți după ce motocicleta pe care se aflau a fost lovită de un autoturism al cărui șofer ar fi efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure.
Potrivit IPJ Cluj, un șofer de 52 de ani a virat la stânga pentru a întoarce autoturismul, moment în care a intrat în coliziune cu motocicleta care circula din sens opus, condusă de un cetățean străin.
Cele două persoane aflate pe motocicletă au suferit multiple traumatisme, fiind preluate de echipajele SMURD și transportate la spital. Ambele victime erau conștiente și cooperante.
La locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, inclusiv una de Terapie Intensivă Mobilă.
Șoferul autoturismului a fost testat pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor accidentului.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.























































