Sclavie modernă în Europa! Oameni obligați să muncească 12 ore pe zi, fără salariu. Victime și în România. O amplă operațiune coordonată de Europol, cu participarea autorităților din 34 de țări, a scos la iveală cazuri grave de exploatare prin muncă. 27 de suspecți au fost arestați. 248 de potențiale victime au fost identificate, inclusiv minori.
Acțiunea, desfășurată între 14 și 20 septembrie 2026, a vizat în special agricultura, construcțiile, restaurantele și saloanele de înfrumusețare.
Victimele erau obligate să lucreze până la 12 ore pe zi sau chiar mai mult. Fără salarii corespunzătoare, fără zile libere și în condiții de trai mizere.
Cazuri grave au fost descoperite și în România, unde persoane vulnerabile, inclusiv copii, ar fi fost atrase cu promisiuni de salarii decente pentru munca în agricultură. În realitate, acestea ajungeau să muncească peste 12 ore zilnic, fără să fie plătite.
În Germania au fost identificate 63 de victime, iar în Olanda a fost descoperită o rețea care exploata peste 70 de cetățeni indieni în restaurante din cinci țări europene, obținând profituri de cel puțin 4 milioane de euro.
Operațiunea a mobilizat peste 16.000 de agenți, care au efectuat aproape 138.000 de verificări. Au fost deschise 182 de noi anchete privind traficul de persoane, iar alte 86 de persoane au fost arestate pentru infracțiuni conexe.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































