Accident la o intersecție! O șoferiță de 69 de ani a ajuns la spital. Două autoturisme conduse de femei au fost implicate într-un accident rutier produs joi, 22 octombrie, în localitatea Gheboieni, județul Dâmbovița.
Potrivit polițiștilor, o șoferiță de 69 de ani, din Tătărani, ar fi intrat în coliziune cu mașina condusă de o femeie de 48 de ani, din Cândești, la intersecția drumului comunal DC 118 cu DN 72A.
În urma impactului, conducătoarea auto de 69 de ani a fost rănită și transportată la spital.
Ambele șoferițe au fost testate pentru consumul de alcool, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor accidentului.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































