Tineri reținuți pentru viol și pornografie infantilă! Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 2 inculpați, cu vârstele de 16 și 19 de ani. Cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și pornografie infantilă.
Din probele administrate a reieșit faptul că, în luna iunie a anului 2025, inculpatul în vârstă de 19 ani a întreținut un raport sexual cu o victimă în vârstă de 11 ani la acea dată. Context în care acesta a realizat, stocat și deținut și un material video care înfățișează persoana vătămată.
CITEȘTE ȘI: VIDEO: Accident grav: două TIR-uri s-au izbit frontal, iar un autoturism a fost prins între ele. Persoane încarcerate
De asemenea, cercetările au reliefat că, că un alt inculpat, minor (16 ani), în luna august a anului 2025, în incinta unui centru comercial din Constanța, a întreținut, prin constrângere, un raport sexual, cu aceeași victimă (11 ani) în scopul producerii de materiale pornografice.
Ulterior, inculpatul a distribuit către alte persoane imaginile cu conținut sexual explicit. Deținute într-un mijloc de stocare a datelor informatice.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
CITEȘTE ȘI: Tragedie într-un service auto! Un angajat a murit în timpul unei intervenții la un vehicul!
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Acțiunea a fost realizată cu suportul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































