Momente de panică pe munte. Nouă turiști, între care trei copii, au rămas blocați după apariția a șase urși. Clipe de panică pentru nouă turiști aflați într-o zonă montană din județul Harghita, după ce s-au trezit față în față cu șase urși. Grupul, din care făceau parte și trei copii, a cerut ajutor prin 112, de teamă că nu mai poate ajunge în siguranță la autoturismele parcate la poalele muntelui.
Incidentul s-a produs luni, în jurul orei 13:10, în apropierea Capelei Szephavas din localitatea Lunca de Sus. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, turiștii, cetățeni români, maghiari și australieni, au fost surprinși de apariția animalelor sălbatice și au rămas blocați în zonă.
CITEȘTE ȘI: Percheziții într-un dosar de jocuri de noroc ilegale și camătă. Un ofițer de poliție, suspect că ar fi protejat gruparea
La fața locului au fost trimise de urgență trei echipaje de jandarmi. Misiunea salvatorilor nu a fost una ușoară, deoarece accesul în zona montană s-a făcut pe un teren accidentat și dificil.
Până la sosirea forțelor de intervenție, urșii părăsiseră deja locul indicat de apelanți. Cu toate acestea, jandarmii au verificat întreaga zonă și i-au escortat pe cei nouă turiști în siguranță până la mașinile lor, evitând orice risc.
Reprezentanții Jandarmeriei le reamintesc celor care aleg traseele montane să fie pregătiți pentru astfel de situații. Aceștia recomandă echiparea corespunzătoare, purtarea unui spray de protecție împotriva urșilor și evitarea oricărui contact cu animalele sălbatice.
CITEȘTE ȘI: Fată de 11 ani, sechestrată în toaleta unei benzinării. Agresorul a fost arestat după ce copila a reușit să strige după ajutor
Autoritățile atrag atenția că turiștii nu trebuie să se apropie de urși, să încerce să îi fotografieze sau să îi hrănească, ci să păstreze întotdeauna o distanță sigură și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 dacă viața le este pusă în pericol.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































