Tragedie! O femeie de 75 de ani a murit după un incendiu izbucnit în locuința sa. O femeie în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu. Acesta a izbucnit, vineri dimineață, la o locuință din comuna Leordeni, județul Argeș. Deși echipele de intervenție au reușit să o scoată din casă și medicii au resuscitat-o, victima a murit ulterior, în drum spre spital.
CITEȘTE ȘI: Doi tineri, reținuți de DIICOT pentru trafic de persoane și proxenetism. Una dintre victime s-a sinucis în Austria, după luni de abuzuri
Alarma a fost dată în jurul orei 10:00, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați despre izbucnirea incendiului și despre faptul că o persoană se afla în interiorul locuinței.
La fața locului au intervenit polițiștii Secției Rurale Leordeni, care au acordat sprijin pompierilor din cadrul ISU Argeș în timpul operațiunii de salvare.
Femeia de 75 de ani a fost găsită în stare de inconștiență și scoasă din locuința cuprinsă de flăcări. Echipajul medical a început imediat manevrele de resuscitare, iar victima a răspuns inițial intervenției salvatorilor. Aceasta a fost transportată de urgență la spital, însă, din păcate, a decedat înainte de a ajunge la unitatea medicală.
CITEȘTE ȘI: Descoperire tragică la groapa de gunoi! Un agent de pază a fost găsit fără viață, iar polițiștii au deschis o anchetă
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și ucidere din culpă. Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie stabilite cauza izbucnirii incendiului și toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































