Un bolovan a căzut peste o mașină! Un bărbat a murit, iar elicopterul SMURD a fost trimis de urgență. Tragedie marți dimineață pe DN7, între localitățile Boița și Lazaret, în județul Sibiu. Un bolovan desprins de pe versant s-a prăbușit peste un autoturism aflat în mers. Accidentul a mobilizat un amplu dispozitiv de intervenție, însă, în ciuda eforturilor medicilor, unul dintre ocupanții mașinii și-a pierdut viața.
CITEȘTE ȘI: Șofer prins băut la volan! Alcoolemia depistată de polițiști a dus la deschiderea unui dosar penal
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a trimis la locul evenimentului o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, precum și elicopterul SMURD.
În autoturism se aflau două persoane. Una dintre acestea a reușit să se autoevacueze imediat după impact. Cel de-al doilea ocupant, un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, a rămas încarcerat și a fost găsit în stare de inconștiență.
Salvatorii au reușit extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale mașinii și au început imediat manevrele de resuscitare.
CITEȘTE ȘI: Bărbat dispărut de la UPU, găsit mort într-un canal. Poliția a deschis dosar penal
Din păcate, în ciuda intervenției echipajelor medicale, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul prezent la fața locului a fost nevoit să declare decesul.
Autoritățile desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia, iar circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de salvare.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































