Doi adolescenți au ajuns la spital după o plimbare cu trotineta electrică. Amândoi se aflau pe același vehicul. O deplasare cu trotineta electrică s-a încheiat la spital pentru doi adolescenți din Baia Mare. Un băiat de 16 ani și o fată de 15 ani au fost răniți după ce au căzut pe carosabil, în timp ce circulau împreună pe aceeași trotinetă.
Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 17.00, pe strada Victoriei din Baia Mare.
CITEȘTE ȘI: Afaceri cu „lemn stratificat” doar pe hârtie. Prejudiciu de peste 3,3 milioane de lei într-un dosar de evaziune fiscală
Din primele verificări ale polițiștilor a rezultat că adolescentul de 16 ani conducea trotineta electrică și o transporta și pe tânăra de 15 ani. La un moment dat, băiatul ar fi pierdut controlul ghidonului, iar cei doi au căzut pe partea carosabilă.
În urma căzăturii, ambii adolescenți au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Tânărul care conducea trotineta a fost verificat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
CITEȘTE ȘI: Mizerie, insecte și alimente pregătite în condiții insalubre! 40 de persoane, vizate de controale
În contextul incidentului, Poliția atrage din nou atenția asupra regulilor care trebuie respectate de utilizatorii trotinetelor electrice. Transportarea unei alte persoane pe trotinetă este interzisă, ceea ce înseamnă că două persoane nu au voie să circule simultan pe același vehicul.
De asemenea, persoanele cu vârsta sub 16 ani sunt obligate să poarte cască de protecție atunci când se deplasează cu trotineta electrică pe partea carosabilă.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































