Patru șoferi prinși fără permis într-o singură zi! Unul conducea tractorul, altul tracta o remorcă. Patru bărbați, cu vârste între 18 și 55 de ani, au fost depistați de polițiștii din Dâmbovița conducând vehicule fără a avea dreptul legal necesar. Toate cazurile au fost înregistrate sâmbătă, 10 octombrie.
Primul a fost un bărbat de 46 de ani, din Lungulețu, surprins la volanul unui tractor agricol, pe DN 7, deși nu deținea permis pentru nicio categorie.
CITEȘTE ȘI: Au plecat la plimbare și nu s-au mai întors! Doi bătrâni, găsiți morți într-o mașină răsturnată în râpă
La Găești, un șofer de 55 de ani, din Braniștea, a fost oprit în timp ce conducea un autoturism cu remorcă, fără permis corespunzător categoriei vehiculului.
Alți doi tineri, de 21 și 18 ani, au fost prinși conducând autoturisme fără permis, în comunele Uliești și Băleni.
În toate cele patru cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru conducere fără permis.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































