Tragedie pe o șosea! Biciclist de 74 de ani, ucis după ce a fost lovit de o mașină. Un accident rutier mortal s-a produs pe 6 octombrie, în jurul orei 18:20, în comuna Stoenești, județul Olt. Un bărbat de 74 de ani, care circula pe bicicletă, și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism.
Potrivit IPJ Olt, mașina era condusă de un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate. Împrejurările în care s-a produs impactul nu au fost încă stabilite.
Din nefericire, biciclistul a suferit leziuni fatale, iar trupul său a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Polițiștii din Caracal au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale tragediei.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































