262 de elevi, prinși de polițiști chiulind de la ore! Razie de amploare! Acțiune de amploare a polițiștilor din Dâmbovița, vineri, 16 octombrie, pentru combaterea absenteismului școlar. În numai două ore, oamenii legii au descoperit 262 de elevi care lipseau nemotivat de la cursuri.
La razie au participat 63 de polițiști, care au verificat 12 zone din apropierea școlilor și liceelor din Târgoviște. Toți elevii depistați chiulind au fost consiliați.
Oamenii legii au controlat și 11 societăți comerciale, au instruit 13 agenți de pază și au discutat cu reprezentanții a 14 unități de învățământ.
În urma verificărilor, a fost aplicată o sancțiune pentru încălcarea legislației privind consumul produselor din tutun.
Polițiștii anunță că astfel de controale vor continua pentru reducerea absenteismului și creșterea siguranței în școli.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































