Prins la volan cu permisul anulat de opt ani! Șofer de 59 de ani, cercetat penal. Un bărbat de 59 de ani, din comuna Voinești, județul Dâmbovița, s-a ales cu dosar penal. Polițiștii au descoperit că circula cu un autoturism, deși avea permisul de conducere anulat încă din anul 2018.
Bărbatul a fost oprit pentru un control de rutină pe 19 octombrie, în jurul orei 09:00, pe DJ 712A, în comuna Pietrari, de un echipaj al Secției 5 Poliție Rurală Voinești.
CITEȘTE ȘI: Atac violent! Un bărbat i-a înfipt furca în piept unui tânăr cu care băuse alcool
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că acesta nu mai avea dreptul de a conduce de aproximativ opt ani.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































