Tânăr de 28 de ani, prins cu 26 de pliculețe de canabis! Traficantul vindea droguri cu până la 300 de lei. Un tânăr de 28 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Craiova, fiind acuzat că vindea canabis și droguri de mare risc în municipiu, pentru sume cuprinse între 100 și 300 de lei.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi comercializat substanțele interzise în perioada august–octombrie 2026. Pe 21 octombrie, suspectul a fost prins în flagrant cu 19 punguțe de canabis pregătite pentru vânzare. Alte șapte pliculețe au fost descoperite ascunse în haine.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat droguri, un cântar de precizie și obiecte folosite la mărunțirea substanțelor.
Procurorii au solicitat Tribunalului Dolj arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile. Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































