Tragedie! Două femei au murit pe loc, după ce mașina lor s-a izbit de un TIR. Un accident rutier devastator s-a produs pe DN 7, în apropierea localității Lazaret, din județul Sibiu. Două femei, de 50 și 72 de ani, și-au pierdut viața, iar un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital.
Potrivit polițiștilor, o femeie de 50 de ani, din județul Vâlcea, conducea un autoturism dinspre Sibiu către Râmnicu Vâlcea. La kilometrul 240+900, aceasta ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde s-a izbit violent de un TIR condus de un bărbat de 30 de ani, din București.
În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat într-o altă mașină care circula în aceeași direcție.
Impactul a fost fatal pentru șoferiță și o pasageră de 72 de ani, ambele din Vâlcea. Un tânăr de 21 de ani, aflat în același autoturism, a fost rănit și transportat la spital.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale tragediei.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































