Șofer de TIR, reținut după ce a încercat să mituiască polițiștii! Peste 5.000 de lei, găsiți asupra lui. Un șofer de TIR, în vârstă de 50 de ani, din județul Dâmbovița, a fost reținut după ce ar fi încercat să ofere mită unor polițiști rutieri din Brașov pentru a scăpa de amendă.
Incidentul s-a petrecut vineri, 30 octombrie, în jurul orei 21:30, pe DN73A. Bărbatul fusese oprit pentru verificări, iar polițiștii au constatat nereguli privind respectarea timpilor de conducere și de odihnă, precum și utilizarea tahografului.
Pentru a evita sancțiunea, șoferul ar fi oferit agenților mai multe bancnote de 100 de lei. Polițiștii au refuzat banii și au sesizat imediat fapta.
În urma verificărilor, asupra bărbatului a fost descoperită suma de 5.357 de lei, care a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.
Procurorul de caz a dispus reținerea șoferului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Brașov. Ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































