Rețea de trafic de bebeluși destructurată! Un suflet era vândut pentru suma de 850 de euro! Peste 20 de prunci au fost tranzitați! Poliţia indoneziană a destructurat o reţea criminală acuzată că, în ultimii doi ani, a vândut aproximativ 24 de bebeluşi unor familii din Singapore. Cu sume de până la aproape 850 de euro, un caz în care 12 oameni au fost arestaţi.
Poliţia din Java de Vest a anunţat într-un comunicat că şase bebeluşi – unul dintre ei născut în Jakarta – au fost salvaţi de la această organizaţie criminală înainte de a fi vânduţi. Aceștia se află acum în custodia autorităţilor şi primesc îngrijiri medicale, informează miercuri EFE.
Potrivit sursei citate, cei 12 deţinuţi îndeplineau sarcini precum recrutarea femeilor însărcinate. Îngrijirea bebeluşilor şi gestionarea vânzării de minori. Unele dintre aceste tranzacţii având loc înainte de naştere.
CITEȘTE ȘI: Mii de femei au ajuns fără voia lor, pe un site pornografic! Poliția Română a intrat pe fir!
Alţi arestaţi au falsificat documente sau au jucat un rol în transportul de bebeluşi din Indonezia, ţară în curs de dezvoltare, în Singapore, un stat vecin prosper.
„Nu numai că i-am arestat pe aceşti suspecţi, dar am confiscat şi probe sub formă de documente, cărţi de identitate şi chiar paşapoarte, după ce am obţinut identitatea victimelor”, a subliniat poliţia.
Directorul Unităţii de Investigaţii Criminale din Java de Vest, Surawan, a declarat că victimele aveau între două şi trei luni. Și au fost vândute pentru sume cuprinse între 11 şi 16 milioane de rupii indoneziene (între 580 şi 845 de euro).
CITEȘTE ȘI: Violență la cote maxime. Un bărbat și-a bătut partenera și a amenințat-o cu un pistol. Ce s-a întâmplat cu femeia
În declaraţii acordate agenţiei de presă locale Antara, oficialul indonezian a explicat că această reţea criminală a fost descoperită după o anchetă privind un caz de răpire de copii. Și că traficanţii „au separat majoritatea bebeluşilor de părinţii lor biologici” în Java de Vest, la aproximativ 175 de kilometri de Jakarta.
Surawan a declarat că suspecţii au recunoscut că au vândut cel puţin 24 de bebeluşi în Singapore. Totul începând din 2023, fără a se cunoaşte detalii despre locul în care se află în prezent micuţii.
CITEȘTE ȘI. Sute de copii intoxicați cu un colorant toxic adăugat în mâncare! Copiii aveau niveluri alarmant de ridicate de plumb în sânge!
„Suspecţii au susţinut că bebeluşii vor fi duşi în Singapore pentru a fi adoptaţi de către cetăţenii locali”, a adăugat Surawan, care intenţionează să coopereze cu Interpol pentru a extinde ancheta dintre cele două ţări în vederea identificării de noi victime. Sursa. stirileprotv.