Agent de poliție penitenciară, prins în flagrant cu canabis! DIICOT cere arestarea lui pentru 30 de zile. Un agent de poliție penitenciară, în vârstă de 23 de ani, a fost reținut de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea, fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc. Anchetatorii susțin că acesta ar fi vândut canabis în municipiul Tulcea timp de aproape trei ani.
Potrivit procurorilor, activitatea ar fi început în octombrie 2023 și ar fi continuat până în august 2026. În această perioadă, tânărul ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de canabis, cu 40 de lei gramul.
Prins în flagrant cu aproximativ 200 de grame de canabis
Pe 23 august 2026, inculpatul a fost prins în flagrant în localitatea Cataloi.
CITEȘTE ȘI: Pensie mai mare pentru o categorie de persoane. Majorarea punctajului poate ajunge la 28%
Potrivit DIICOT, acesta transporta aproximativ 200 de grame de canabis, cantitate despre care anchetatorii susțin că era destinată comercializării.
După flagrant, procurorii și polițiștii au efectuat o percheziție la locuința tânărului.
Alte aproape 190 de grame de canabis, găsite în locuință
În urma percheziției, anchetatorii au ridicat aproximativ 190 de grame de canabis, precum și alte doze de substanță care urmează să fie expertizate.
Au mai fost descoperite grindere, obiecte care prezentau urme de substanțe și alte mijloace de probă considerate relevante pentru dosar.
CITEȘTE ȘI: Scandal! Doi bărbați, reținuți după ce ar fi agresat un consătean de 51 de ani
Procurorii DIICOT au sesizat, luni, 24 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.
Acțiune a DIICOT și a polițiștilor antidrog
Cercetările au fost desfășurate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea.
La acțiune au participat și polițiști ai Serviciului Rutier, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Tulcea.
Tânărul beneficiază, pe parcursul procesului penal, de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































