Clipe dramatice! Șofer prins în cabina unui camion răsturnat și acoperit de tone de piatră! Misiune contracronometru pentru salvatori, vineri dimineață, în județul Bistrița-Năsăud. Un autocamion încărcat cu piatră s-a răsturnat, iar întreaga încărcătură a ajuns peste cabina în care se afla șoferul.
Accidentul s-a produs în localitatea Ilva Mare, în condiții care urmează să fie stabilite de autorități.
Impactul a fost unul extrem de periculos, deoarece după răsturnarea vehiculului, cantitatea de piatră transportată s-a prăbușit peste compartimentul șoferului, blocând victima în interior.
La fața locului a fost declanșată o intervenție de amploare, fiind mobilizate mai multe echipaje specializate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
CITEȘTE ȘI: Tragedie într-un service auto! Un angajat a murit în timpul unei intervenții la un vehicul!
Concret, au intervenit echipajul de prim ajutor și echipajul de descarcerare de la Stația de Pompieri Sângeorz-Băi. Echipajul de descarcerare grea și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița. Precum și voluntarii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ilva Mare.
În ciuda situației extrem de dificile, salvatorii au reușit să stabilească legătura verbală cu șoferul.
Potrivit ISU, bărbatul este conștient și cooperant, însă a rămas blocat în cabina autocamionului, care a fost acoperită de încărcătura de piatră.
Pentru susținerea operațiunii de salvare au fost trimise suplimentar o automacara din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița, dar și două buldoexcavatoare aparținând serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Lunca Ilvei și Ilva Mare.
CITEȘTE ȘI: Rețea de înșelăciuni la cimitir! Angajați acuzați că păcăleau bătrâni cu lucrări funerare umflate artificial
Intervenția este una dificilă și necesită îndepărtarea controlată a încărcăturii pentru evitarea producerii unor noi prăbușiri care ar putea pune în pericol atât victima, cât și echipele de intervenție.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































