Copil de 6 ani, accidentat! A fost lovit de o mașină și dus la spital cu răni la cap. Un băiețel în vârstă de șase ani a ajuns la spital duminică seară, după ce a fost lovit de un autoturism în localitatea Jina, județul Sibiu.
Evenimentul rutier s-a produs pe strada Principală din comună. Potrivit informațiilor preliminare, copilul, care este din localitate, a fost surprins de o mașină condusă de un tânăr de 20 de ani, de asemenea domiciliat în Jina.
Împrejurările în care minorul a ajuns în fața autoturismului nu au fost încă stabilite. Acestea urmând să fie clarificate în cadrul anchetei.
La locul accidentului au fost trimise două echipaje SMURD, unul dintre acestea având medic. Salvatorii l-au găsit pe copil conștient, însă cu un traumatism cranian și mai multe escoriații pe corp.
CITEȘTE ȘI: Percheziții într-un dosar de jocuri de noroc ilegale și camătă. Un ofițer de poliție, suspect că ar fi protejat gruparea
După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, băiețelul a fost preluat și transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Pediatrie „Luther” din Sibiu, pentru investigații suplimentare.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a reconstitui modul în care s-a produs accidentul și pentru a stabili dacă șoferul a respectat toate regulile de circulație.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































