Copil de 8 ani, grav rănit pe un teren de fotbal. O poartă s-a prăbușit peste el. Un joc de fotbal între copii s-a încheiat cu o intervenție de urgență a medicilor, miercuri după-amiază, în localitatea Dragomirești, județul Vaslui. Un băiat de numai opt ani a fost grav rănit. O poartă de fotbal s-a răsturnat și l-a lovit în zona capului.
Copilul se afla pe teren împreună cu alți minori și juca fotbal. La un moment dat, acesta s-ar fi agățat de una dintre porți, iar structura s-a dezechilibrat și a căzut peste el.
În urma impactului, băiatul a suferit răni serioase, fiind solicitată imediat intervenția echipajelor medicale. Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui a trimis la fața locului o ambulanță cu medic din cadrul stației centrale.
CITEȘTE ȘI: Mii de euro falși, puși în circulație pentru cumpărarea unor mașini! 262 de bancnote contrafăcute, descoperite în anchetă
La sosirea salvatorilor, copilul era conștient și putea comunica, însă cadrele medicale au stabilit că acesta trecuse printr-un episod temporar de pierdere a stării de conștiență.
Băiatul acuza dureri puternice, prezenta vărsături și avea o plagă sângerândă în zona frontală dreaptă.
Echipajul medical i-a acordat primul ajutor la locul accidentului, după care copilul a fost transportat la Spitalul Județean Vaslui pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Circumstanțele exacte în care poarta de fotbal s-a răsturnat urmează să fie stabilite.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































