DIICOT face precizări după solicitarea a două firme cercetate penal: „Nu am dat un acord pentru continuarea lucrărilor”. DIICOT – Structura Centrală a venit cu precizări după ce administratorul judiciar provizoriu al două societăți cercetate într-un dosar penal a solicitat, în martie 2026, acceptul pentru emiterea unor autorizații de construire.
Procurorii au explicat că imobilele firmelor sunt vizate de măsuri asigurătorii, însă acestea interzic actele de dispoziție, precum vânzarea bunurilor, nu și actele de administrare sau conservare. În aceste condiții, existența măsurilor asigurătorii nu împiedică autoritatea locală să emită autorizațiile prevăzute de lege.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Bărbat de 79 de ani, găsit mort după ce un moped a ajuns în șanț
DIICOT subliniază însă că răspunsul transmis administratorului judiciar nu reprezintă un „acord de continuare a lucrărilor”. Procurorii nu autorizează și nu validează activitatea economică a societăților cercetate și nu au atribuții privind emiterea autorizațiilor de construire.
Cele două firme au calitatea de inculpați într-un dosar privind, între altele, constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, evaziune fiscală și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































