Doi parașutiști militari, răniți! Unul a ajuns în fire de înaltă tensiune, celălalt pe panouri fotovoltaice. Doi parașutiști militari au fost răniți joi, 27 august, în timpul unui exercițiu desfășurat în apropierea Aeroclubului Teritorial Târgu Mureș. Incidentul s-ar fi produs după o schimbare bruscă a direcției și vitezei vântului, care le-ar fi afectat aterizarea.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, cei doi bărbați, în vârstă de 25 și 34 de ani, au fost implicați în incidente diferite în momentul coborârii.
CITEȘTE ȘI: Accident! Un bărbat și o fetiță de 6 ani, răniți după impactul dintre un motocros și o mașină
Unul dintre militari ar fi ajuns în contact cu fire electrice de înaltă tensiune, în zona intersecției străzilor Libertății și Albinei. Pompierii din Târgu Mureș au fost solicitați să intervină pentru salvarea acestuia. Au trimis la fața locului o autospecială de intervenție și o autospecială pentru salvări de la înălțime.
Până la sosirea echipajelor ISU, parașutistul fusese deja coborât în siguranță. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș.
Cel de-al doilea militar ar fi aterizat pe panourile fotovoltaice montate pe acoperișul unei hale metalice.
Ambii bărbați erau conștienți în momentul în care au fost preluați de echipajele medicale și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri.
CITEȘTE ȘI: Accident grav! Șase persoane au ajuns la spital după ce două mașini s-au răsturnat
Polițiștii din Târgu Mureș au fost sesizați în jurul orei 16:30 și au început verificările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-au produs incidentele.
Cazul urmează să fie comunicat și autorităților competente, conform procedurilor aplicabile în cazul unui incident produs în timpul unui exercițiu militar.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































