Ultimul drum al doctoriței Lavinia Ștefania Szabo! Aceasta va pleca cu cortegiul spre București!
Trupul neînsuflețit al doctoriței Lavinia Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, a fost depus, joi dimineață, la Biserica „Sfântul Pantelimon” din curtea unității medicale.
Rude, colegi, cadre medicale, dar și pacienți sau oameni din afara spitalului au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu, au aprins lumânări și au adus flori în semn de respect față de medicul dispărut prematur.
La ora 12.00, este programată o slujbă religioasă oficiată de opt preoți, printre care doi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. După ora 13.00, sicriul va fi mutat la Capela Bisericii Eroilor din municipiul Buzău. Acolo va rămâne până vineri dimineață.
CITEȘTE ȘI: Alertă! Fetiță de doi ani găsită nesupravegheată pe marginea drumului
Ulterior, cortegiul funerar va porni spre București, trupul neînsuflețit urmând să fie depus la Capela Bălăneanu, în sectorul 2 al Capitalei.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, în jurul prânzului, la Biserica Bălăneanu, după care urmează înhumarea la Cimitirul „Tudor Vladimirescu”, din sectorul 5, pe Șoseaua Antiaeriană.
Doctorița Lavinia Ștefania Szabo a fost un profesionist desăvârșit. Un om dedicat pacienților și echipei medicale. Dispariția sa lasă un gol profund în comunitatea medicală buzoiană.
CITEȘTE ȘI: Opt percheziții în cazul exploziei din Rahova. Șase persoane vor fi audiate
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.





















































 
			



