Șofer Bolt, înjunghiat de un client! Agresorul ieșise din închisoare în urmă cu două luni. Un șofer de ride-sharing, cetățean sirian în vârstă de 52 de ani, a fost atacat cu un cuțit de un client care a refuzat să plătească o cursă. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 30 spre 31 octombrie, în Sectorul 5 al Capitalei.
Clientul, un bărbat de 32 de ani, aflat sub influența alcoolului, solicitase inițial o cursă împreună cu o femeie. Ulterior, i-a cerut șoferului să îl ducă la o casă de amanet.
La destinație, în momentul în care conducătorul auto i-a cerut banii pentru cursă, individul a devenit agresiv, l-a înjurat și l-a înjunghiat în braț.
Victima a reușit să fugă cu mașina și a primit îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.
Potrivit unor surse, agresorul fusese eliberat din penitenciar în urmă cu aproximativ două luni, după executarea unei pedepse pentru furt calificat.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este cercetat pentru lovire sau alte violențe.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































