Alertă! Adolescent de 17 ani rătăcit și accidentat! Salvamontiștii au plecat după el! Un adolescent de 17 ani, aflat împreună cu familia pe munte, în Bucegi, s-a rătăcit joi după-amiază și a suferit un traumatism al coloanei vertebrale, după ce a căzut și nu s-a mai putut mișca.
Potrivit Salvamont Prahova, familia plecase de la Peștera spre Vârful Omu, pe Valea Obârșiei, fără echipament adecvat pentru condițiile traseului. La un moment dat, părinții s-au oprit, însă fiul lor a decis să continue singur. După trei ore de așteptare și fără răspuns la telefon, aceștia au sunat la 112.
CITEȘTE ȘI: Incendiu mortal! O femeie de 93 de ani a decedat, un bărbat de 63 de ani a fost rănit
Echipele Salvamont au intervenit imediat, inclusiv cu ajutorul unui elicopter. Meteorologul aflat de serviciu la Stația Meteo Omu a fost cel care l-a găsit pe adolescent în Valea Gaura.
Tânărul este cooperant, însă a suferit un traumatism al coloanei vertebrale și a fost preluat de echipa de prim răspuns. Patru salvatori montani din Prahova i-au acordat primul ajutor și au început transportul pe targă spre Bran, în timp ce alte 17 persoane din Brașov se îndreaptă către locul accidentului.
CITEȘTE ȘI: Opt percheziții în cazul exploziei din Rahova. Șase persoane vor fi audiate
Părinții adolescentului au fost coborâți în siguranță de către salvatori montani din Dâmbovița. Acțiunea de salvare se desfășoară în continuare, având în vedere terenul dificil și condițiile de iarnă.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.
























































