Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, la Health EU Summit: „România își consolidează rolul activ în construcția unei Uniuni Europene a Sănătății”. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a participat, miercuri, la Health EU Summit, eveniment organizat în cadrul inițiativei Europa Connect, dedicat dezbaterii politicilor europene de sănătate.
Summitul a reunit decidenți europeni, experți, reprezentanți ai sistemelor medicale, ai industriei și ai societății civile. Aceștia au discutat despre direcțiile comune pentru dezvoltarea unei veritabile Uniuni Europene a Sănătății.
„Am avut onoarea să particip la Health EU Summit, un eveniment care aduce la aceeași masă specialiști și lideri din întreaga Europă. Am fost bucuros să fiu alături de vicepreședintele Parlamentului European, colegul și prietenul meu Victor Negrescu. De președintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Parlamentul European, Adam Jarubas”, a declarat ministrul Rogobete.
CITEȘTE ȘI: Investiție de peste jumătate de miliard de euro într-o fabrică. 700 de locuri noi de muncă!
În cadrul intervenției sale, ministrul a prezentat principalele direcții strategice ale Ministerului Sănătății pentru următorii ani:
continuarea investițiilor în infrastructura medicală, prin fonduri europene;
crearea Fondului pentru Inovație, care va permite un acces mai rapid la medicamente și terapii noi;
extinderea procesului de digitalizare și interconectarea sistemului medical românesc cu platformele europene;
investiții concrete în screening și prevenție pentru bolile cardiovasculare, oncologice, diabet, nutriție, boli rare și sănătate mintală.
„Prin cooperare, inovație și solidaritate, putem construi o Uniune Europeană a Sănătății mai echitabilă, mai digitală și mai aproape de oameni”, a subliniat Alexandru Rogobete.
CITEȘTE ȘI: Primul proiect Holcim de captare și stocare a dioxidului de carbon (CCS) la scară industrială, on shore, din Europa de Est, primește sprijin din partea Uniunii Europene
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































