Inaugurarea unui Ambulatoriu de Specialitate! Investiție de peste 13 milioane de lei! Condiții moderne pentru pacienți! Astăzi, la Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost inaugurat oficial noul corp de clădire al Ambulatoriului de Specialitate, o investiție de peste 13 milioane de lei, realizată prin fonduri europene și cu sprijinul companiei KIRCHHOFF Automotive România. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public Marius Cristian Puiu și prefectul județului, Ioana Făcăleață, alături de conducerea spitalului și reprezentanți ai instituțiilor partenere.
Noua clădire va găzdui cabinete pentru specialități precum Medicină internă, Gastroenterologie, ORL, Urologie, Chirurgie, Neurologie, Oncologie, Obstetrică-Ginecologie, Cardiologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie plastică, Diabet zaharat și nutriție. Spațiile au fost dotate cu mobilier nou și aparatură modernă, finanțate din fonduri externe, resurse proprii și sponsorizarea KIRCHHOFF Automotive.
CITEȘTE ȘI: Un tânăr a înjunghiat un bărbat de 68 de ani de 33 de ori. Victima a ajuns în sala de operație
„Este o mare satisfacție să marcăm deschiderea oficială a noului Ambulatoriu. Spațiile sunt gândite pentru confortul pacienților și pentru susținerea activității personalului medical. Exemplul KIRCHHOFF reprezintă un model de responsabilitate socială.” – Adriana Dumbravă, manager Spitalul Județean de Urgență Pitești.
„Reușita acestui proiect aparține echipei Consiliului Județean și echipei spitalului. Este o investiție ce aduce confort și servicii medicale profesioniste.” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
„Este o bucurie să vedem o nouă investiție la Spitalul Județean Argeș. Suntem printre primele județe din țară la fonduri europene atrase, ceea ce arată că ne pasă de sănătatea argeșenilor.” – Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș.
„KIRCHHOFF Automotive, o afacere de familie de patru generații, susține proiectele de responsabilitate socială și continuăm să sprijinim inițiative cu impact în comunitate.” – Gabriel Porojan, director general KIRCHHOFF Automotive România.
CITEȘTE ȘI: Investiție de peste jumătate de miliard de euro într-o fabrică. 700 de locuri noi de muncă!
Medicii care vor activa în noul corp de clădire au subliniat importanța condițiilor moderne pentru îngrijirea pacienților:
„Ne bucurăm să lucrăm într-un spațiu modern, spațios și dotat corespunzător.” – Dr. Adrian Stoiculescu, medic Urologie.
„Noul spațiu – luminos și confortabil – ne permite să lucrăm mai eficient și să oferim pacienților condiții mai bune.” – Dr. Adriana Tuțescu, medic primar diabet zaharat.
„Deschiderea oficială confirmă că sănătatea este o prioritate în județ. Colaborarea între instituții funcționează bine, iar rezultatele sunt vizibile.” – Sorina Honțaru, director Direcția de Sănătate Publică Argeș.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































