Procurorii cer deshumarea unui fost ministru! Anchetatorii doresc efectuarea autopsiei! Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov urmează să emită o ordonanță pentru deshumarea trupului Rodicăi Stănoiu, în vederea efectuării autopsiei, potrivit surselor juridice. Măsura survine după ce a fost deschis un dosar penal pentru „moarte suspectă”, în contextul în care fosta ministră ar fi ajuns la Spitalul Floreasca cu câteva zile înainte de deces, prezentând urme de lovituri, iar externarea ar fi fost efectuată „pe semnătură”.
Procurorii au solicitat deja documente medicale de la spitalele Floreasca și Obregia și urmează să demareze audieri pentru clarificarea circumstanțelor. Rodica Stănoiu a murit pe 3 decembrie, la vârsta de 86 de ani.
CITEȘTE ȘI: Copii răniți grav de o petardă! Doi frați au ajuns la spital după un joc periculos!
În primele ore după anunț, au circulat informații neoficiale privind un posibil infarct, însă autoritățile nu au comunicat o cauză oficială a decesului.

Controversele au fost amplificate de relatări media potrivit cărora fosta ministră ar fi prezentat urme de violență la internare, iar externarea ar fi fost făcută la cerere, informații neconfirmate oficial.
Rodica Stănoiu a avut o carieră remarcabilă în domeniul juridic: a absolvit Dreptul la Universitatea din București în 1961. A urmat studii postuniversitare la Montréal și Strasbourg. A obținut titlul de doctor în drept în 1975. A efectuat un stagiu de cercetare la Centrul Federal de Justiție din Washington în 1994. A activat ca profesor universitar și cercetător în criminologie și drept penal.
CITEȘTE ȘI: Panică! Peste 1.000 de elevi evacuaţi după declanşarea alarmei de gaz. Activităţi suspendate şi la Prefectură
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































