Final de etapă la tunelul Curtea de Argeș! Betonul rutier turnat cu utilaje speciale din Germania. Turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș, aferent Secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești, a fost finalizată. A anunțat Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu. Operațiunea a fost realizată folosind un complex de trei utilaje aduse special din Germania. Lucrările au avut loc simultan pe ambele fire ale tunelului.
„Am început această procedură acum două săptămâni cu primul fir de tunel, Alina, iar sâmbătă la prânz, am finalizat și cel de-al doilea fir, Daniela. Turnarea a fost realizată continuu, folosind cele trei utilaje care au așternut, vibrat și nivelat betonul, au realizat striațiile pentru aderență și au aplicat o soluție de impermeabilizare”, a explicat Scrioșteanu.
CITEȘTE ȘI: Vandalism! 27 de mașini distruse într-o singură noapte. Poliția caută autorii!
Complexul de utilaje a asigurat turnarea a aproximativ 700 de metri cubi de beton pe zi, iar lucrările următoare vor consta în instalarea sistemelor tehnice, finisaje și conectarea tunelului la restul autostrăzii.
La șantierul Secțiunii 4 lucrează, non-stop, peste 550 de persoane și 200 de utilaje și echipamente de construcții. Lucrările au început în vara anului 2023 și sunt în avans față de graficul inițial, termenul final fiind stabilit pentru 2027. Antreprenorul estimează că circulația pe acest lot ar putea fi deschisă chiar în august 2026.
Șeful de la Transporturi a transmis: „Hai, România, hai că se poate!”.
CITEȘTE ȘI: Salariile, înghețate în 2026. Guvernul Bolojan pregătește ordonanțe de urgență, iar salariul minim rămâne blocat
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































