Anchetă penală la vârful Prefecturii! Prefectul și subprefectul, audiați după o tragere cu Kalașnikov în poligonul MApN. Prefectul și subprefectul județului Olt au fost ridicați marți după-amiază din birourile lor de procurorii militari și duși la audieri, într-un dosar penal care vizează o tragere cu arme automate Kalașnikov într-un poligon al Ministerului Apărării Naționale.
CITEȘTE ȘI: Daniel David a demisionat din fruntea Educației: „Decizia mea de retragere este definitivă”
Potrivit anchetatorilor, incidentul cercetat ar fi avut loc la sfârșitul lunii mai, în poligonul Redea din județul Olt. Acolo unde MApN a organizat un exercițiu de mobilizare pentru rezerviști din județele Olt, Teleorman și Giurgiu. La acest exercițiu au participat și prefectul județului Olt, precum și subprefectul.
După ce rezerviștii au efectuat trageri cu armele automate, cei doi oficiali ar fi solicitat să încerce armele.
Conform procurorilor militari, prefectul și subprefectul ar fi tras fiecare câte două încărcătoare, totalizând aproximativ 60 de cartușe de persoană. Problemele ar fi apărut în momentul în care, pentru justificarea utilizării armelor și a muniției, în documentele oficiale ar fi fost consemnate informații nereale, fapt care a declanșat ancheta penală.
CITEȘTE ȘI: Caz șocant! Doi tineri reținuți pentru viol asupra unei minore și pornografie infantilă. Imaginile au fost distribuite online!
Marți după-amiază, cei doi au fost aduși la București pentru audieri în fața procurorilor Parchetului Militar. Fiind vizați de suspiciuni privind infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, precum și uz de armă fără drept.
În același dosar sunt audiați și comandantul unității militare care ar fi pus la dispoziție armele, dar și șeful centrului militar județean, care ar fi implicat în această situație.
Ancheta este în plină desfășurare, iar procurorii nu exclud luarea unor măsuri preventive, inclusiv reținerea pentru 24 de ore a celor doi oficiali.
CITEȘTE ȘI: Tragedie la o unitate militară! Un soldat de 23 de ani a fost găsit împușcat în baie
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































