60.000 de dolari ascunși în încălțămintea a două femei. Banii descoperiți au fost confiscați! O echipă comună de control, formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali de la Vama Siret, a descoperit marți seara suma de 60.000 de dolari. Sumă ascunsă în încălțămintea a două femei cu cetățenie ucraineană. Acestea încercau să intre în România pe la Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
CITEȘTE ȘI: Caz șocant! Doi tineri reținuți pentru viol asupra unei minore și pornografie infantilă. Imaginile au fost distribuite online!
Potrivit Poliției de Frontieră, cele două femei, în vârstă de 43 și 52 de ani, se prezentaseră pe jos la intrarea în țară. În timpul controlului amănunțit, s-a constatat că fiecare dintre acestea deținea 30.000 de dolari nedeclarați. Încălcând astfel prevederile legale privind introducerea în țară a numerarului în valută.
„În conformitate cu procedurile legale, întreaga sumă a fost reținută pentru continuarea cercetărilor, iar persoanele în cauză au fost sancționate contravențional de Biroul Vamal Siret, fiecare primind o amendă de 4.000 de lei”, a transmis Poliția de Frontieră.
Autoritățile reamintesc că introducerea în România a sumelor mai mari de 10.000 de euro (sau echivalentul în altă valută) fără declarare este interzisă. Poate atrage sancțiuni, inclusiv confiscarea banilor nedeclarați.
CITEȘTE ȘI: Escrocherie de Revelion! Pensiune „fantomă” la munte, mii de lei încasați de un bărbat!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































