Totodată, față de o inculpată de 28 de ani, cercetată pentru complicitate la trafic de droguri de risc și mare risc, a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada octombrie 2025 – ianuarie 2026, inculpatul ar fi procurat, deținut și comercializat, pe raza județului Prahova, diferite cantități de canabis și cocaină. Atât în scopul vânzării, cât și al consumului propriu, la prețuri cuprinse între 60 și 550 de lei pentru un gram.
La data de 21 ianuarie 2026, cei doi inculpați au fost prinși în flagrant, în municipiul Ploiești. Aceștia dețineau în autoturismul cu care se deplasau 36 de doze de canabis și trei doze de cocaină. Ambalate în vederea comercializării. În interiorul autovehiculului și asupra acestora au fost descoperite sume de bani în lei, euro și lire sterline. Un grinder, obiecte purtând urme de substanță, precum și două țigarete confecționate artizanal.
Ulterior, în urma unei percheziții domiciliare efectuate la locuința inculpaților, au fost găsite și ridicate aproximativ 15 grame de cocaină. O cantitate de canabis, grindere, cântare de precizie și alte mijloace de probă.
Astăzi, procurorii DIICOT au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului reținut, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost desfășurate împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.