Tragedie! Un tânăr de 19 ani a murit, patru persoane rănite după impactul frontal cu un TIR! Un grav accident rutier produs luni dimineață pe DN7, în localitatea Călimănești, județul Vâlcea, s-a soldat cu moartea unui tânăr de 19 ani și rănirea altor patru persoane. În eveniment au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule de tip TIR.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, accidentul a avut loc în jurul orei 06:00, la kilometrul 190 al drumului național.
CITEȘTE ȘI: Rețea de droguri destructurată! Doi tineri reținuți pentru trafic de substanțe de mare risc!
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 19 ani, din municipiul Pitești, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în depășirea unui vehicul care circula în aceeași direcție, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un TIR condus de un bărbat de 56 de ani.

În urma impactului violent, șoferul autoturismului a decedat, iar cei patru pasageri aflați în același vehicul au suferit multiple leziuni, fiind transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului.
CITEȘTE ȘI: Crimă șocantă între elevi! Copil de 15 ani, ucis și îngropat în curtea unui coleg!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































