Sesizarea a fost făcută prin SNUAU 112, iar la fața locului au intervenit, pentru primele verificări, polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Pitești, respectiv Secția 1 Poliție Pitești. Ulterior, cazul a fost preluat de Biroul Investigații Criminale Pitești, structură specializată în astfel de situații.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
Pentru asigurarea cadrului legal necesar desfășurării cercetărilor, polițiștii urmează să întocmească dosar penal pentru ucidere din culpă, ancheta fiind desfășurată sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
Surse judiciare precizează că, în această etapă, sunt analizate toate aspectele legate de îngrijirile medicale acordate, traseul pacientului în unitatea medicală și eventualele responsabilități care ar putea fi reținute.
Autopsie pentru stabilirea cauzei morții
Pentru clarificarea cauzei exacte a decesului, autoritățile vor dispune efectuarea unei autopsii medico-legale, rezultatele acesteia urmând să fie esențiale în stabilirea încadrării juridice finale a faptei.
Ancheta se află în fază incipientă, iar reprezentanții poliției subliniază că toate ipotezele sunt analizate, în conformitate cu procedurile legale. Până la finalizarea cercetărilor și pronunțarea unei soluții definitive, cazul este tratat cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.