Tragedie fără margini! Doi frați, de 6 și 9 ani, au murit după ce au căzut într-un pârâu! O dramă cutremurătoare s-a produs luni după-amiază în localitatea Chirpăr, județul Sibiu. Doi copii, frați, în vârstă de aproximativ 6 și 9 ani, și-au pierdut viața după ce au căzut într-un pârâu aflat în apropierea locuinței.
Alarma a fost dată în jurul orei 16:25, când autoritățile au fost sesizate că o fetiță de 6 ani a căzut în apă. La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, pompierii Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță, precum și elicopterul SMURD Brașov.
CITEȘTE ȘI: Captură majoră de droguri! Încă 15 kilograme de canabis, descoperite în colete trimise din Spania!
Fetița, găsită în stop cardio-respirator
Copila a fost găsită și extrasă din pârâu, însă se afla în stop cardio-respirator. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, fetița nu a răspuns intervențiilor, iar medicul prezent la fața locului a fost nevoit să declare decesul.
„Din nefericire, minora nu a răspuns manevrelor de resuscitare”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
Căutări dramatice pentru fratele mai mare
În timpul intervenției, echipajele de salvare au fost informate că fetița nu era singură, ci se afla împreună cu fratele său, un băiat de aproximativ 9 ani, care nu mai era de găsit. Autoritățile au declanșat imediat operațiuni ample de căutare, mobilizând o barcă, un echipaj de scafandri, autospeciale de primă intervenție și ambulanțe.
CITEȘTE ȘI: Scandal cu acuzații grave la vârful administrației locale! Primar sub ordin de protecție după un episod de violență!
După căutări intense, trupul băiatului a fost găsit și extras din apă, însă și în cazul acestuia echipajele medicale au declarat decesul.
„În urma verificărilor efectuate, minorul de 9 ani a fost găsit, însă din păcate a fost declarat decedat”, au precizat reprezentanții IPJ Sibiu.
Ancheta autorităților
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Oamenii legii încearcă să afle cum au ajuns cei doi copii în pârâu și dacă au existat factori care ar fi putut preveni deznodământul dramatic.
„Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul celor doi minori”, au transmis oficialii IPJ Sibiu.
CITEȘTE ȘI: Moarte suspectă într-o clinică privată! Poliția a deschis dosar penal!
Comunitate în stare de șoc
Vestea tragediei a șocat comunitatea locală din Chirpăr, unde oamenii au urmărit cu sufletul la gură intervenția salvatorilor. În ciuda mobilizării rapide și a eforturilor disperate ale echipajelor, destinul celor doi frați nu a mai putut fi schimbat,. Județul Sibiu se confruntă cu una dintre cele mai dureroase tragedii ale începutului de an.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































