Primar pus sub control judiciar de DNA. Cauțiune de 800.000 de lei și interdicția de a-și exercita funcția! Procurorii Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și instituirea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 5 februarie 2026, față de Robert Sorin Negoiță, primarul Sectorului 3 al Municipiului București.
Edilul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu. Inclusiv în forma în care funcționarul public ar fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În acest context, procurorii au stabilit ca inculpatul să depună, în termen de 10 zile, o cauțiune în valoare de 800.000 de lei, sumă care va fi consemnată la dispoziția DNA.
CITEȘTE ȘI: Primar sub lupa DNA! Percheziții la domiciliul lui și la Primărie, suspiciuni de lucrări ilegale din bani publici!
Totodată, ancheta penală continuă și față de mai multe persoane. Funcționari din cadrul Direcției Întreținere și Reparații Drumuri a Primăriei Sectorului 3. Precum și față de un administrator de firmă și societatea comercială implicată – suspectate de complicitate la abuz în serviciu.
Procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de suspecții U. T. G., Directorul Direcției Întreținere și Reparații Drumuri, Primăria Sectorului 3.
P. G., Directorul Adjunct al Direcției Întreținere și Reparații Drumuri, Primăria Sectorului 3. C. D. F., Șeful Serviciului Ridicări Topografice si Avize – Direcția Întreținere și Reparații Drumuri, Primăria Sectorului 3. P. A.N., funcționar în cadrul Direcției Întreținere și Reparații Drumuri, Primăria Sectorului 3. M.A.F., administrator al SC Future Business Ideas SRL și S.C. FUTURE BUSINESS IDEAS S.R.L.
CITEȘTE ȘI: Primar sub lupa DNA! Percheziții la domiciliul lui și la Primărie, suspiciuni de lucrări ilegale din bani publici!
Potrivit ordonanței procurorilor, în vara anului 2025, primarul Sectorului 3 ar fi dispus construirea și asfaltarea unei străzi de legătură între Șoseaua Industriilor și strada Soldat Ghețu Anghel, pe un teren aflat în proprietatea unei societăți private. Lucrările ar fi fost realizate fără documentația legală necesară unei investiții publice și în lipsa autorizațiilor și avizelor obligatorii.
În urma acestor demersuri, ar fi fost produs un prejudiciu bugetului Sectorului 3 în valoare de peste 902.000 de lei, reprezentând costurile materialelor, ale forței de muncă și ale utilajelor folosite, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru proprietarul terenului.
CITEȘTE ȘI: Rețea de trafic de droguri destructurată! Dealer reținut, complice dată în urmărire și propuneri de arestare preventivă
Ancheta arată că, pentru realizarea lucrărilor, primarul ar fi beneficiat de sprijinul unor funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat documente administrative necesare executării investiției.
De asemenea, procurorii susțin că, în perioada noiembrie 2017 – decembrie 2025, edilul ar fi dispus executarea unor lucrări de infrastructură rutieră pe 11 străzi din Sectorul 3. Reparații, drumuri noi, pietruiri, asfaltări și amenajări de sensuri giratorii. Fără existența documentațiilor legale și fără obținerea avizelor obligatorii, inclusiv a celor emise de operatorul rețelei de gaze. Aceste intervenții ar fi generat nu doar prejudicii financiare, ci și riscuri majore pentru siguranța locuitorilor, prin posibilitatea afectării conductelor de gaze.
CITEȘTE ȘI: Scandal cu acuzații grave la vârful administrației locale! Primar sub ordin de protecție după un episod de violență!
Pe durata controlului judiciar, Robert Sorin Negoiță are mai multe obligații, printre care: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat. Să nu părăsească teritoriul României fără acordul DNA. Să nu ia legătura cu persoanele menționate în dosar. Să nu se deplaseze la sediul Primăriei Sectorului 3 și să nu exercite funcția de primar.
Procurorii au avertizat că nerespectarea cu rea-credință a acestor obligații poate duce la înlocuirea controlului judiciar cu arest la domiciliu sau arest preventiv.
Atât inculpatului, cât și suspecților din dosar le-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, conform prevederilor Codului de procedură penală.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































