MAE: Aproximativ 14.000 de români afectați de conflictul din Orientul Mijlociu, în atenția Celulei de Criză. Ministerul Afacerilor Externe monitorizează situația a aproximativ 14.000 de cetățeni români. Persoane aflate în zone afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al instituției, Andrei Țărnea.
Potrivit acestuia, printre persoanele aflate în atenția autorităților se numără turiști, persoane aflate în tranzit sau români rezidenți în statele din regiune. Oameni care sunt sprijiniți de serviciile consulare ale României și de Celula de Criză a MAE.
„În acest moment avem aproximativ 14.000 de cetățeni români în atenție.
CITEȘTE ȘI: Legea pe înțelesul tău: Concedierile sub pretextul ”digitalizării”
Dintre cei aflați în această situație, circa 1.500 au revenit deja în România. Dintre care aproximativ 1.000 cu sprijinul autorităților române, iar 500 prin mijloace proprii”, a declarat Andrei Țărnea.
Oficialul MAE a precizat că doar în Emiratele Arabe Unite sunt înregistrate aproximativ 400 de cazuri considerate prioritare, majoritatea în Dubai, dar și în Abu Dhabi.
În același timp, cazuri prioritare sunt semnalate și în alte state din regiune, inclusiv în Qatar, autoritățile române continuând monitorizarea situației și acordarea de asistență consulară cetățenilor români afectați de evoluțiile de securitate din zonă.
CITEȘTE ȘI: Cel mai mare mural sustenabil din România, realizat pe silozurile fabricii Holcim! Lucrarea purifică aerul ca o pădure!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































