Orori descoperite de oamenii legii! 43 de câini ținuți în condiții improprii, mutilați de proprietar. Dosar penal deschis de polițiști. Un caz șocant de cruzime față de animale a fost descoperit de polițiștii din Timiș, în localitatea Obad, unde zeci de câini erau ținuți în condiții improprii, iar unii dintre aceștia prezentau mutilări grave.
Verificările au avut loc în data de 20 martie 2026. După ce polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au descins, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției orașului Ciacova, la imobilul respectiv. Acolo, oamenii legii au găsit nu mai puțin de 43 de câini ținuți în condiții necorespunzătoare.
Potrivit anchetatorilor, animalele nu beneficiau de îngrijire adecvată. Unele dintre ele aveau urechile și cozile tăiate, intervenții considerate ilegale atunci când nu au scop medical.
În urma controlului, proprietarul a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 12.000 de lei, pentru mai multe nereguli. Printre care lipsa microcipării animalelor și neîndeplinirea obligațiilor legale privind declararea montelor, gestațiilor și fătărilor.
CITEȘTE ȘI: Tragedie într-un bloc! Femeie găsită moartă după un incendiu izbucnit la etajul 4! 100 de persoane evacuate de pompieri!
Mai grav, polițiștii au deschis și un dosar penal, după ce s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de efectuare a unor intervenții chirurgicale menite să modifice aspectul animalelor.
Cazul este în continuare în atenția autorităților. Acestea derulează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Autoritățile reamintesc că orice formă de cruzime față de animale este sancționată sever și fac apel la cetățeni să sesizeze astfel de situații.
CITEȘTE ȘI: Scandalul câinilor eutanasiați ilegal: doi bărbați reținuți într-o anchetă care vizează adăposturi și mai multe primării
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































