Fabrică ilegală de tutun! Sute de kilograme confiscate și patru persoane reținute. Descindere de amploare în municipiul Urziceni, unde polițiștii au dat peste o adevărată fabrică ilegală de prelucrare a tutunului.
La data de 23 martie 2026, polițiștii Serviciului pentru Investigarea Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat o percheziție într-o hală, unde funcționa clandestin o linie de procesare a tutunului.
În urma intervenției, oamenii legii au descoperit și ridicat două instalații de mărunțit tutun, o instalație de prelucrare, peste 700 de kilograme de tutun mărunțit și aproximativ 500 de kilograme de foi de tutun uscat.
De asemenea, au fost găsite sute de recipiente pentru ambalare, dar și alte materiale folosite în procesul de producție și comercializare ilegală a tutunului pentru fumat.
CITEȘTE ȘI: Floriile, sărbătoarea care vestește Paștele: tradiții, obiceiuri și semnificații păstrate de secole
„Activitatea desfășurată indica o producție organizată, destinată comercializării ilegale”, au precizat surse din anchetă.
În urma probelor administrate, patru persoane, cu vârste între 18 și 35 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în arestul IPJ Ialomița.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru dispunerea măsurilor legale.
CITEȘTE ȘI. Investiții de peste 6 milioane de euro într-o stațiune balneară foarte cunoscută! Se accelerează extinderea turismului balnear la nivel național!
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.


























































