Delapidare cu „acoperire” în acte! Percheziții după furturi din gestiunea unei instituții. Anchetă în plină desfășurare în județul Galați. Polițiștii au descins la mai multe adrese într-un dosar de delapidare și fals intelectual. O persoană este suspectată că și-ar fi însușit bunuri din gestiune, încercând să ascundă lipsurile prin documente falsificate.
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Galați, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară în municipiul Galați și în comuna Vânători.
CITEȘTE ȘI: Primărie spartă în toiul nopții. Hoții au fugit cu 90.000 de lei după ce au tăiat seiful!
Descinderile au vizat sediul unei instituții, locuința unui angajat, dar și punctul de lucru al unei societăți comerciale.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat mai multe înscrisuri și documente justificative, considerate esențiale pentru stabilirea modului în care au fost scoase din evidență anumite bunuri.
Din verificările efectuate până în prezent, a reieșit că un angajat al instituției ar fi sustras produse destinate hranei animalelor, pe care ulterior le-ar fi trecut fictiv ca fiind consumate sau scoase legal din gestiune.
CITEȘTE ȘI: Tragedie! Un bărbat a murit după ce mașina a căzut într-o râpă de 7 metri
Pentru a acoperi lipsurile, acesta ar fi falsificat documente contabile și justificative.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili întregul circuit al bunurilor și pentru a documenta complet activitatea infracțională, urmând ca, la final, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Ancheta este în curs, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală decizie definitivă a instanței.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

























































